Omerta informatiilor publice

De ceva vreme, cateva reclame ciudate bantuie ecranele televizoarelor. Niste cutii negre apar din senin si se sparg ba in capul unor tarani, ba in capul unui functionar, ba lovesc un portar nauc. Cutiile simbolizeaza informatiile publice, iar clipurile respective fac reclama la legea privind liberul acces la aceste informatii. Carevasazica, tot poporul, tarani, muncitori, intelectuali, pot oricand sa ceara institutiilor statului tot felul de informatii de interes cetatenesc. In realitate, aceasta lege nu se aplica in Romania, fiindca absolut toate institutiile statului, de la Guvern la Justitie, lucreaza de zor, zi de zi, la castrarea ei. Paradoxal, aparitia Legii accesului la informatiile publice a fost impusa nu de Uniunea Europeana, ci de aderarea Romaniei la NATO. Pactul nord-atlantic, o alianta militara serioasa, ne-a cerut, printre altele, o lege a informatiilor clasificate, ca sa fim capabili sa ne pastram secretele. Dar, in orice societate democratica, transparenta, informatiile clasificate constituie exceptia de la regula, nu regula. In mod logic, in paralel, era nevoie si de o lege a celorlalte informatii, a celor publice. Si, imediat, cuprins de euforia NATO, PSD-ul a trecut ca fulgerul legea prin Parlament. De-abia dupa aceea, unii dintre oamenii lui Nastase au realizat ca legea le pune in pericol afacerile cu bani publici, de la micile smenuri pana la biznisurile de milioane de dolari. Practic, legea aceasta contravine unei alte legi PSD-iste. O lege nescrisa, asemanatoare cu omerta, conspiratia tacerii, respectata cu sfintenie de mafiotii sicilieni, inca din secolul XVIII. Printre altele, un membru al mafiei trebuie sa se supuna intotdeauna ordinelor superiorilor, sa nu se adreseze tribunalelor sau altor autoritati pentru a-i face dreptate si nu are voie, niciodata, sa vorbeasca despre activitatile asociatiei. Violarea oricareia din aceste reguli aduce dupa sine, ca pedeapsa imediata, moartea. Aproape la fel stau lucrurile in PSD-ul anului 2002, care a ajuns, in aceasta privinta, un fel de Mano Nera (Mana Neagra) mioritica. Cel mai sugestiv in acest sens este exemplul a trei deputati PSD-isti. Petre Naidin, din Calarasi, a dezvaluit presei afacerile din judet ale lui Taracila. Ioan Bancescu a aratat cum si-a facut vila presedintele Consiliului Judetean Ialomita, iar Mihai Bar, din Bihor, l-a dat in gat pe celebrul Adrian Tarau, fiul fostului prefect implicat intr-o droaie de afaceri necurate. Naidin, Bancescu si Bar nu sunt niste ingerasi, ci niste insi care, in mod evident, au pierdut lupta locala pentru putere. Dar crima lor n-a fost asta. Crima lor suprema a fost dezvaluirea matrapazlacurilor adversarilor colegi de partid. Imediat, toti au fost pedepsiti cu moartea politica, adica cu excluderea din PSD. In mod similar, prin ministere, controlul informatiilor e total, iar functionarii care vorbesc de capul lor cu presa sunt concediati urgent. In rest, poti sa faci multe, dar, daca-ti tii ciocul mic, lucrurile se aranjeaza. Dar, acum, cand omerta de partid si de stat functioneaza perfect, a picat din senin si legea asta a accesului la informatiile publice. De aceea, imediat, s-a trecut la neutralizarea ei. Intai, datoriile societatilor comerciale la bugetul statului, ca si reesalonarile lor si alte "indulgente" fiscale au fost declarate informatii secrete. Motivul: dezvaluirea lor "aduce atingere principiului concurentei loiale". Cu alte cuvinte, datoriile si reesalonarile, unde e vorba de bani publici, nu constituie informatii publice, ca sa nu se mai oftice degeaba concurentii fericitelor firme castigatoare. La fel, cu sprijinul neprecupetit al Justitiei, calitatea serviciilor oferite de unele regii a fost trecuta la secret. In Dambovita, un cetatean a vrut doar sa afle cat de buna e apa de la robinet. Dar, pana la urma, ca sa nu creeze un precedent periculos, Tribunalul Dambovita a decis ca parametrii apei pe care o bem toti nu constituie informatie publica. Alti judecatori, de bine ce e aplicata legea, s-au apucat sa ceara solicitantilor de informatii taxa de timbru. Lucrurile au mers si mai departe, caci Guvernul a combatut legea, inclusiv prin HG-uri. Astfel, o hotarare a Executivului, din octombrie 2002, prevede ca accesul publicului la informatia privind mediul poate fi refuzat daca informatia respectiva "afecteaza subiecte care fac sau au facut obiectul unor actiuni judecatoresti". Cu alte cuvinte, niste functionari faciliteaza niste defrisari ilegale, pot fi chiar condamnati, dar numele lor nu e pentru populatia care, vorba lui Gusa, "n-are viziune asupra fenomenului". Viziune are, in schimb, dl. Dancu, ministrul informatiilor publice, ce a devenit un fel de ministru al propagandei. Omul, in loc sa-si promoveze legea, se ocupa cu "strategii comunicationale", adica cu subiecte despre demoazele aruncate presei, cand e groasa cu afacerile serioase. In aceste conditii, e bine ca macar componenta cabinetului Nastase a ramas o informatie de interes public.