joi, 30 aprilie 2009

Funcţionarii publici intră în grevă generală, începând de joia viitoare

Funcţionarii publici vor intra joia viitoare în grevă generală, după ce ieri, ministrul Finanţelor Varujan Vosganian a declarat că nu le va majora salariile cu 50% de la 1 noiembrie, aşa cum au cerut.

Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici cere Guvernului o majorare a salariilor cu 50%, după modelul
aplicat cadrelor didactice. Reprezentanţii sindicatului cer totodată promovarea de urgenţă a legii privind salarizarea unitară a funcţionarilor publici.

Nu au primit-o, aşa că de săptămâna viitoare vor ieşi în stradă în toată ţară şi vor declanşa greva generală. Un astfel de protest ar provoca un adevarat haos în administraţie. Şi asta pentru că Federaţia Sed Lex îi reprezintă pe angajaţii din inspecţia muncii, mediu, finanţe, vamă, primării, consilii judeţene, prefecturi sau asistenţă socială.

''Mâine vom avea un consiliu în cadrul căruia vom decide calendarul acţiunilor viitoare de proteste şi-l vom aproba'', a precizat Răzvan Bordeanu, vicepreşedinte Sed Lex.

Potrivit
liderilor sindicali, salariul mediu net în sectorul bugetar este acum de 1.080 de lei.

Niciun comentariu: