Antrenorul lui FC Timişoara, Gabi Balint, a declarat, astăzi, că nu înţelege comportamentul fanilor bănăţeni care îi acuză de un posibil aranjament în derby-ul cu Dinamo, scor 1-3, şi a adăugat că echipa a evoluat pe o primă de 100.000 de euro în partida din Ştefan cel Mare.
"Nu am ce să comentez pentru că asta i-a intrat în subconştientul fiecărui suporter. Inclusiv jucătorilor. Nu a fost niciun blat, atât am putut. Până la urmă o să ajungem şi noi să credem că a fost blat. Până şi jucătorii deja vorbesc de prostii din astea. Am jucat pe 100.000 de euro la meciul ăsta, ce naiba!", a spus Balint.
Suporterii bănăţeni îşi acuză echipa de aranjament în partida cu Dinamo şi, în acest sens, aceştia au scris, luni, mai multe mesaje pe pereţii stadionului Dan Păltinişanu: "Blat perfect cu un club infect", "Aţi jucat 1 solist", "Borcea+Iancu=Love".
Liderul campionatului, Dinamo, a învins, duminică, pe FC Timişoara, scor 3-1, într-un meci din etapa a 31-a a Ligii I, şi se menţine pe primul loc, cu 65 de puncte, la două puncte de Unirea Urziceni şi la 7 de echipa bănăţeană.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu