Octavian Naghiu: "E o crima sa nu te folosesti de marile voci pe care le ai"

Diplomele au ajuns la "personalitati ale scenei lirice romanesti". Sa intelegem, atunci, ca artisti precum Ion Tugearu, Ionel Voineag sau Sanda Sandru, nu sunt personalitati? Sau ca, odata plecat din tara, iti pierzi aceasta "calitate"? Altfel, cum se pot justifica absentele de pe lista cu lauri a unor nume ca Viorica Cortez, Ileana Cotrubas, Eduard Tumageanian sau Octavian Naghiu? Sanda Sandru, de exemplu, este detinatoarea unui disc de platina la Paris, nu si a respectului colegilor de breasla ajunsi oficialitati in tara. Un artist ca Octavian Naghiu are o cariera de patru decenii in Romania, dar in palmaresul sau nu se numara diploma aniversara a Operei Nationale. Salile pline, spectacolele jucate cu casa inchisa, biletele vandute la negru si admiratia publicului nu atarna la fel de greu in balanta ca indiferenta si orgoliul unor confrati. Un om care are doua portrete la muzeul de la Metropolitan nu-si regaseste chipul printre cele din muzeul ONB; este cetatean de onoare si detine cheia de aur a New York-ului, insa pentru Bucuresti nu pare sa fie la fel de important. Odinioara, in anii sai de ucenicie, marele tenor isi venera maestrii. Ceea ce azi probabil ca unora le pare desuet. Dar ceea ce a agonisit in timp, experienta si pricepere, foloseste oricarui artist aflat la inceput de drum. Numai ca aceia care au pe maini soarta celui mai important teatru liric nu se "injosesc" sa-l invite pe Octavian Naghiu sa-i indrume pe cei tineri. "Cei ca mine pot darui foarte mult noii generatii. Ar trebui sa se gandeasca bine la faptul ca anii trec. Acum, cat se mai poate, ar trebui indrumati. Trebuie cladita temelia casei. E o crima sa nu te folosesti de marile voci pe care le ai.", spune tenorul. Desi faptul ca nu a fost rasplatit nici macar cu o diploma, dupa ce a slujit zeci de ani arta lirica romaneasca, l-a intristat peste masura, Octavian Naghiu este dispus sa-si ofere ajutorul. Si probabil ca, asemeni lui, alti mari oameni de cultura. Totul este sa li se ceara acest lucru. "Nu vreau sa astept momentul cand amaraciunea mea va fi atat de mare, incat sa parasesc pentru totdeauna ce-am agonisit in suflet mai scump. Dupa ce am plecat din tara, m-am imbolnavit foarte grav: de nostalgie. E incurabila", marturiseste Octavian Naghiu. Poate pentru dispretul suveran al unora se va gasi, pana nu e prea tarziu, un leac.